Bliss Events and Flower Shop – decoratiuni cu suflet
O vorba din popor spune ca nu se face primavara cu o floare.
Insa, Diana Daraban, tanar florist de meserie, tine sa ne contrazica: „cu o floare se face primavara, in suflete! O singura floare, cat de mica, daruita din suflet, aduce numai bucurie!”
– De când pasiunea pentru flori și ce te-a convins să te îndrepți în direcția asta?
– Dacă aș spune că dintotdeauna, aș minți. Pasiunea mea pentru flori a venit pe nepregătite. Dacă îmi spuneai acum 10 ani că voi devin florist râdeam sincer. Însă, acum, după ce am ajuns să le cunosc, să le iubesc, să le îngrijesc și să le respect, îți spun sincer că nu aș mai fi eu, fără flori. E o meserie pe care o practic de 5 ani cu tot sufletul și cu tot dragul, pentru care mă pregătesc anual, participând la diferite cursuri, citind cărți și reviste de specialitate!
– Cum e meseria de florist?
– Meseria de florist e cea mai frumoasă din lume, conform cercetătorilor britanici. Și sunt studii oficiale. Însă eu aș completa că e una plină de recompense emoționale dar destul de stresantă, se lucrează mereu contratimp. Când vezi un client care iese din florărie zâmbind larg, cu ochii la florile abia cumpărate, face mai mult decât orice.
– Ce te inspiră când creezi un aranjament? Ce te face să pui florile într-o anumită ordine sau de ce folosești o anumită paletă de culori?
– Mă inspiră natura în primul rând, și încerc să aduc în florărie cât mai multe elemente naturale. Același lucru îl aplic și pe nunțile ce le conturăm aici în atelier. Din fiecare lucru pe care îl facem, vrem să se evidențieze naturalețea, firescul, măsura și neapărat pasiunea pe care o punem. Mă inspiră copiii mei, zâmbetele și privirile lor ghidușe și de aici dorința de a aduce în atenția celor mici importanța florilor și a naturii în viețile lor. Cu o floare îi arăți mamei că o iubești, îi arăți bunicii că o apreciezi, și tot lor, cu o floare le ceri scuze mai ușor pentru năzbâtia făcută.
Mă inspiră miresele mele și poveștile lor de dragoste. Fiecare buchet e făcut special pentru EA, după ce o trec prin filtrul meu. Înainte de nuntă avem câteva discuții în care punem evenimentul la cale și ajung să îmi dau seama care e buchetul de mireasă perfect pentru ea. Nu fac doua la fel!
Și nu in ultimul rând, mă inspira clienții care ne trec pragul zi de zi, și ne încurajează să continuăm. De la toți iau energia de care am nevoie pentru a merge mai departe și a-mi continua visul.
– În încheiere, spune-ne te rog, câteva din secretele menținerii florilor proaspete cât mai mult timp. E adevărat că dacă punem zahăr în vază, florile rezistă mai mult?
– Hahaha! Am auzit asta încă de când nu eram florist. Dacă mă gândesc bine, cred că am și făcut asta de câteva ori. Însă nu, nu este adevărat, dimpotrivă! Zahărul creează un mediu mai propice dezvoltării bacteriilor în apă, deci floarea va muri mai repede. Pentru o viață mai lungă a florilor, cel mai important aspect este să cumpărați florile dintr-o florărie, nu de la supermarket. In florării, acestea sunt de o calitate net superioară față de cele cumpărate din marile magazine. Odată ajunși cu ele acasă, ambalajul trebuie îndepărtat, codițele tăiate 2-3 cm, în unghi de 45 grade și puse în vaza cu apă curată rece (nu foarte rece). Există pe piață plăcuțele cu hrană pentru flori, care ajută mult planta să se vitaminizeze. Apa ar trebui schimbată zilnic, codițele scurtate ușor, iar vaza ținută într-un loc răcoros. Așa veți avea flori proaspete mai mult timp. Secretul e grija pe care le-o purtați și dragostea pe care le-o arătați. Iar ele, vă vor umple casa de voie bună, culoare și mireasmă. (Sursa: https://jurnalfm.ro/)
„Florăria Bliss semnifică idealul cel mai înalt, stare de extaz ori fericire exorbitantă. Pentru noi, este un vis devenit realitate începând din 2014.
Poți dărui o floare sau poți impresiona prin eleganța și designul unui buchet de flori. Poți strânge câteva fire într-un buchet sau le poți transforma într-o adevărată operă de artă asemenea unui tablou ce transmite o emoție vie și autentică.
Poți decora o sală cu flori sau poți crea o experiență dintr-un eveniment prin modul în care florile însuflețesc atmosfera. Pasiunea noastră pentru flori este redată cel mai bine prin buchetele și aranjamente florale exclusiviste, create pentru a emoționa. Fiecare floare este atent selectată pentru a fi dovada unor sentimente de apreciere, recunoștință și iubire.
Portofoliul nostru de servicii acoperă toate nevoile decorării unui eveniment, de la spectacolul floral până la accesorii decorative tematice. Orice solicitare a clienților noștri este o provocare pentru a crea ceva nou, inedit, special. Chiar dacă uneori dorințele lor se aseamănă, ne asigurăm că fiecare eveniment pregătit cu ajutorul nostru este unic și are o notă personală aparte. Online sau offline, ne găsești mereu pregătiți.
Te invităm să redescoperi parfumul, culoarea, gingașia și eleganța florilor strânsă de noi în buchete speciale. Abia așteptăm să ne cunoaștem și ne simțim onorați să dăruim momentelor unice ale vieții voastre, strălucirea pe care o merită!” (Sursa text: Bliss Events & Flower Shop)
Mai jos puteti vizualiza cateva imagini de la un eveniment la care am fost „colegi de munca”, Diana pe partea de flori si aranjamente, eu in calitatea de fotograf: